M-am gândit mult înainte să scriu asta, nu vreau să spuneți că mă laud ci vreau să încerc, ca prin prisma experienței mele, să vă trezesc și vouă spiritul civic.
Era cam ora 18:00, 19:00, o seară normală de vară. Tocmai ieșisem de la muncă și mă grăbeam spre casă deoarece primisem un nou laptop de la Dell și eram super entuziasmat căci laptopul vechi îmi luase foc iar cel nou, venit gratis, era și este cu mult mai bun.
Așadar, cu telefonul la ureche și laptopul în cealaltă mână, vorbeam cu mama în drum spre metrou. Încercam să-i explic ce laptop am primit însă la un moment dat observ, în fața unei case, lângă poartă, un portofel. Am făcut vreo 3 pași în față, timp în care îmi continuam convorbirea, dar m-am gândit să mă întorc deoarece portofelul părea cam vechi și am presupus că este al unui om sărman.
Am ridicat portofelul și… preț de câteva secunde am rămas mut. Portofelul era foarte sănătos, ca să zic așa.
În fața mea era un interfon video. Am terminat discuția cu mama, am investigat puțin numele posesorului și am sunat la interfon. Mi-a răspuns o doamnă care nu prea vorbea bine românește, afară era o gălăgie asurzitoare de picamăr, am reușit după minute bune să ne înțelegem și a chemat posesoarea portofelului. Aceasta din urmă mi-a răspuns confuză, “da?”, moment în care i-am arătat cardul. În 5 secunde a fost jos. I-am returnat portofelul și cardul, a rămas șocată, cred că tremura, apoi mi-am văzut de drum cu noul meu laptop :D.
Nu trece foarte mult timp, se face brusc liniște și aud niște strigăte pe care nu le înțelegeam. Mă uit în acea direcție și văd că mi se fac semne prietenoase să mă întorc la locul faptei :). Pe măsură ce număram pașii până la destinație, mi se conturează în față o siluetă cumva cunoscută, pe lângă cea a căreia i-am înapoiat portofelul. Sunt invitat înauntru să servesc o prăjitură de casă. Îmi las cu grijă laptopul într-un hol la intrare. Uitându-mă în jurul meu, încerc să-mi dau seama unde sunt, ce-i cu acei oameni și-mi puneam întrebări de genul: “de ce nu mi-am continuat drumul?”.
Sunt invitat să urc câteva scări pentru a cunoaște pe cineva. Intru într-o încăpere și dau mâna cu un domn aranjat, respectabil însă nu zăbovim prea mult pentru că tocmai deranjasem o întâlnire. Cobor mai apoi scările și sunt îndemnat să iau loc puțin până mi se aduce o carte cu un autograf. Primesc un pahar cu apă, o prăjitură de casă și schimb câteva vorbe cu persoana a cărei siluetă vă spuneam că mi se pare cunoscută adică doamna de la interfon care nu prea rupea bine limba română.
Într-un final coboară și cealaltă doamnă și primesc o carte mare cu titlu “Un Omagiu Regal pentru Romania adus de stra-nepotul MS Regele Ferdinand A.S.R. Printul Paul al Romaniei”. O deschid, era semnată de domnul cu care tocmai dădusem mână, Prințul Paul iar în fața mea, cea cu care schimbasem câteva vorbe, era Prințesa Lia. Deja reacțiile mele erau cumva încetinite parcă, iar cea a cărei portofel era mi-a tot mulțumit și la un moment dat am plecat.
Nu este pentru prima oară când mi se întâmplă asta și îndemn pe toată lumea să facă ceea ce este corect. Aș mai avea și altele de spus, dar cred că povestea asta este suficient de stimulatoare :).
Alte concluzii… vă las să le trageți voi :)