Pătrat de un milion de dolari

Nu sunt critic de artă și nici nu vreau să fiu, însă mi-a atras atenția un artist rus care a trăit pe undeva pe la 1900.

arta

Kazimir Malevich pe numele său, și-a prezentat primele lucrări în 1914, 1915 și a fost inițiatorul artei non-obiect. Vorbim așadar despre curentul suprematism, curent în care sensibilitatea artistului este exprimată prin figuri geometrice plasate pe un fond alb, fond care reprezită infinitul univers. Kazimir Malevich, a continuat deci curentul abstract printr-o supremație abstractă pornită de la cubismul francez.

Până aici nimic dubios, poate doar faptul că eu, oarecum programator, scriu despre artă și non-obiectivism dar haideți să ne îndreptăm totuși către două dintre operele acestui pictor.

Suprematist Composition

“Suprematist Composition” este o pictură în ulei pe pânză care datează din 1916. Până în 1927 pictura a rămas în mâinile autorului după care a părăsit URSS. Opera s-a îndreptat către un muzeu din Amsterdam unde a rămas vreo 50 de ani, timp în care s-a putut vedea la diverse expoziții din Europa. După 17 ani de bătălii juridice asupra dreptului de proprietate, pictura a fost returnată moștenitorilor artistului. În noiembrie 2008, pânza a fost vândută cu peste 60 de milioane de dolari…

suprematist composition

Black Square

De fapt aici vorbim despre o versiune a picturii “Black Square”. Tot un pătrat pe fond alb, tot pânză, tot ulei, pictată în 1915 a fost vândută pentru 1 milion de dolari în 2002…

black square

Nu am să comentez foarte tare despre prima pictură, dar cum să plătești 1 milion de dolari pentru un pătrat pe fond alb?

Abonează-te la viitoarele articole pe facebook/zablog.ro sau email:

  • Share pe Facebook
  • Google+
  • Twitter