Mulți dintre voi s-au apucat de fumat de mici, clasele 5-8 și majoritatea, dacă nu toți, din teribilism sau pentru că era cool.
La fel și povestitorul, se întâmpla pe undeva prin clasa a 7-a în 1996. Au trecut mulți ani de atunci dar îmi aduc aminte că abia așteptam să ajung dimineața la cofetăria de lângă școală ca să fumez o țigară două și să-mi etalez cu măndrie gesturile de fumător. Era o cofetărie din aceea de pe timpul lui Ceaușescu, cu lambriuri pe pereți, mese mici rotunde, cu fețele de masă sub sticlă și un miros specific de prăjituri, miros pe care se pare că nu l-am mai întâlnit de atunci. Diminețile din acea cofetărie erau scăldate de bârfa matinală a unor elevi de gimnaziu, plus, bonus, mult fum de țigară, un fum care in acele timpuri îți lăsa gura apă. Nimic familiar? Ei bine, dacă ești din Petroșani si te-ai născut în jurul anilor ’80, cu siguranță cofetăria de la Hermes îți va spune ceva.
Trebuie să recunosc faptul că îmi plăcea acest obicei pentru că mă simțeam oarecum independent, impresionam fetele și oricum nu puteam să mă las mai prejos de colegele mele care fumau, adică majoritatea.
În timp, am început să asociez diverse perioade din viață cu un consum de țigări mai ridicat. Prima mea beție a fost asistată de țigări dar și prima cafea, primii bani caștigați dar și prima decepție în dragoste, primele mele jocuri de biliard dar și prima ieșire cu prietenii la piscină. Da, am amintiri frumoase învăluite de acel fum, pe atunci misterios.
Anii au trecut, obiceiul s-a păstrat dar iși pierduse din farmec, frumusețe, scop. Acum fumam pentru a-mi satisface doza de nicotină, fumam pentru că îmi ieșea un site bine, fumam pentru ca eram în sesiune și aveam mult de învățat, fumam pentru că mă certam cu șeful, colegul, fumam pentru că mă trezeam sau ma culcam, fumam pentru că îmi era foame sau abia mâncasem, fumam de plictiseală ori pur și simplu, fumam.
Îmi plăcea să fumez. Îmi aduc aminte că în toți acești ani nu am avut decât două tentative de a mă lăsa. Proaspăt absolvent de liceu, mi-am încercat norocul în militărie, Sibiu, Academia Forțe Terestre. A urmat o perioadă de antrenamente, proba cea mai grea fiind cea de alergat, rezistență. Alergam pe zi în jur de 14 km, de la Liceul Teoretic Petroșani până la Peștera Bolii și înapoi, un traseu decent pe marginea soselei. Nu am fumat aproximativ jumătate de an atunci, însă m-am reapucat după afișarea rezultatelor, picasem. A doua tentativă a fost câțiva ani mai târziu, dar nu merită efortul de a fi povestită.
Și uite așa mă regăsesc undeva mai aproape de prezent, într-un mall din București, la cumpărăturile de weekend. Așadar, înainte de supermarket, observ la intrare, un stand destul de mic cu tot felul de obiecte dubioase care arătau ca un pix doar că se încărcau. Da, erau țigări electronice, mai citisem despre ele, aveam și câteva cunoștințe care foloseau, așa că mă apropii, studiez puțin, ascult instrucțiunile și cumpăr. Mă întorc acasă cu un gadget nou, mâncare pentru o săptămână și un pachet de Pall Mall albastru lung cu o țigară în el. A fost momentul în care fără premeditare, am lăsat Pall Mall-ul într-un dulap și nu m-am mai atins de tutun de atunci.
Bineînțeles că înca fumam, tot nicotină era și încă îmi mențineam gestul de fumător. Nu-mi mai cumpăram pachete de țigări, îmi cumpăram lichide și aveam grijă ca țigara mea să fie mereu încărcată. O chestie foarte mișto a fost faptul că puteam fuma la birou. Tigările electronice aveau și părți negative, scurgeri de lichid, uneori aveau un gust dubios de sfoară arsă iar dacă fumai prea mult apăreau niște dureri în gât.
Timp de vreo 6, 7 luni am tot fumat țigară electronică. Am schimbat diverse firme de consumabile, însă parcă tot nu mergea… deveneau scârboase și mă simțeam oarecum fals. În club parcă nu-mi făcea plăcere să scot chestia aia din buzunar. Am realizat atunci că este foarte simplu, ori fumezi, ori nu.
Țigara electronică nu se poate compara cu țigara normală este ca un fel de Bianca Drăgușanu vs Antonia așa că am ales să spun nu silicoanelor. Într-o dimineață am lăsat electronica acasă și am trecut instant pe ronțăieli de 2 lei, ronțăieli la care am renunțat după vreo câteva luni.
Prezentul este lipsit de tutun iar ziua la birou începe fără lift, cu o cana mare de ceai verde. Nu am mai fumat electronică de prin octombrie 2012, iar țigară normală de prin ianuarie 2012. Inevitabil am pus pe mine în jur de 6 kg dar nu e ca și cum nu aveam nevoie de ele. Visez uneori că fumez și-mi este foarte ciudă că m-am apucat, însă îmi revin spre dimineață când realizez că a fost doar un vis urât.
Chiar dacă am fumat aproximativ 15 ani, m-am lăsat de fumat într-o clipă fără să-mi fac planuri concrete în privința asta. S-a întâmplat pur și simplu. În primele zile fără țigări, începusem să mă gândesc la cât de multe beneficii îmi aduce o țigară pe care nu o fumez și cred că gândirea asta împreună cu respectul de sine, m-au ajutat foarte mult.
E ușor de spus dar dacă vrei, poți. Nefumătorilor le doresc să nu se apuce niciodată iar fumătorilor… baftă!
