Made in China

Prima cafea după 2 ani

Pe vremea când fumam, asezonam pauzele de țigară cu o cană mare cafea. Astfel reușeam să beau maxim două cafele pe zi. Dar contrar aparențelor, niciodată nu am simțit nevoia de cafea, deci nu am considerat-o un viciu.
Când m-am lăsat de fumat, mi-a fost foarte ușor să renunț la cafea.

Azi am băut prima cafea după 2 ani de pauză.

Bună!
Aromată!
Parcă-s pe duracell.
Sper să dorm la noapte.

WhatsApp merge acum și de pe desktop / web

Urmăresc demult activitatea aplicației pentru că o folosesc destul de des. Cam 50% WhatsApp, 30% Facebook Messenger, 20% Hangouts. Mi se pare că WhatsApp-ul merge mult mai bine decât alte servicii de genul. Pe WhatsApp mesajele par să ajungă mai repede la destinație.

WhatsApp-ul era singura aplicație care nu mergea și de pe un calculator. Până și Viber-ul merge de pe desktop.

Am observat două minusuri destul de evidente.

WhatsApp Web depinde de bateria telefonului

Ca să poți comunica pe chat, telefonul tău trebuie să fie pornit și să aiba baterie. Practic nu mai poți comunica din aplicația WhatsApp de pe desktop dacă ți-a murit bateria. Probabil că WhatsApp rulează, pe telefon, un soi de server care comunică cu chatul din Chrome de pe desktop. Nu înțeleg foarte bine de ce ar face asta. Dubios.

WhatsApp Web merge doar de pe Chrome

Momentan poți să folosești WhatsApp-ul pe desktop numai din browserul Chrome. Aș putea să trăiesc liniștit cu asta.

Utilizatorii de iOS încă nu se pot loga pe WhatsApp Web

Din cauza unor limitări ale platformei Apple – spun ei – utilizatorii cu iOS nu vor putea folosi WhatsApp Web.

Așadar, dacă vrei să testezi cum merge WhatsApp-ul și pe desktop trebuie doar să accesezi link-ul și să urmezi instrucțiunile lor. Îți vor cere să ai ultima versiune de WhatsApp instalată pe telefon, deoarece trebuie să scanezi un QR code din acea pagină.

Dacă încă nu ai ultima versiune a aplicației, nu dispera, cel mai probabil o să ți se facă update zilele astea.

Cam așa arată noua versiune a aplicației WhatsApp de desktop:

whatsapp-desktop

Mersi Șerb pentru info.

“Diploma de licență nu contează”

Mereu aud că “diploma de licență nu contează”… Probabil de cele mai multe ori asta vine de la oameni care nu și-au terminat studiile, oameni care pur si simplu sunt sătui de sistemul de învățământ din România, oameni care nu s-au lovit de prea multe interviuri ori oameni care au foarte multă încredere pe inteligența și experiența lor, etc.

Da, învățământul în România e varză; da, avem profesori fără har; da, profesorii au salarii mici și nu-și dau interesul; da, avem și cretini de elevi care-și intimidează profesorii prin diverse metode dar avem și profesori care întrețin relații intime cu elevii. Toate astea și multe altele se întâmplă peste tot în lume. Nu e o scuză atunci când te trezești că nu poți să faci diferența între “mi-au” și “miau” sau că nu ai ce să spui când ești întrebat într-un interviu “ce facultate ai absolvit?”.

E adevărat și că degeaba ești educat dacă ești prost.

Într-un final, dacă vrei mai multe de la tine, diploma de licență contează atunci când un mare angajator din domeniul tău vine în țară și îți cere educație.

Și acum să fim serioși, viața de student este mișto. Dacă o prelungești devine un chin.

Facebook și Google România angajează masiv. Diploma de licență este obligatorie.

Linia mea din Bootstrap

De regulă nu sunt foarte activ în proiectele open source pentru că trebuie să mă ocup de alte lucruri la fel de minunate. Dar atunci când folosesc bootstrap și găsesc vreo problemă care mi se pare că trebuie rezolvată, trimit soluția pe git, pentru toată lumea.

Așa că, tocmai s-a lansat noua versiune de bootstrap care vine la pachet împreună cu o listă de modificări, printre care și minunata mea linie de cod pe care restul uitaseră să o pună acolo – modificarea #15244 :).

Contribuția este o nimica toată, însă scriind despre ea aici, încerc să mă auto stimulez ca pe viitor să mai fac. Am mai încercat să le trimit și alte două modificări, dar oamenii sunt extrem de pretențioși.

Gadgeturi pentru bucatarie

Nu știu cum am ajuns la un articol care prezenta vreo 8 gadgeturi inteligente pentru bucătărie, știu doar că 3 dintre ele mi-au atras atenția așa că le-am salvat în bookmark ca să vi le arăt și vouă.

Este vorba despre niște gadgeturi care ne ajută să economisim timp și care ne promit că produsul final este perfect.

Palate Smart Grill

gadget bucatarie - Palate Smart Grill

După spusele producătorului, acest smart grill al timpurilor noastre, o să-ți gătească perfect de fiecare dată. Pentru un control optim al temperaturilor, grillul este electric și se laudă că știe să-ți prepare o friptură exact așa cum o ceri tu, în sânge, mediu, mediu spre bine sau bine făcută. Evident, se pot prepara și legume.

Și cum orice smart device care se respectă are și aplicații pe mobil, nici în acest caz nu vom fi dezamăgiți. Probabil vom putea configura parametrii de funcționare de pe tabletă, smartphone, etc.

Să vedem totuși ce mai promite producătorul.

Livblends blender

gadget bucatarie - Livblends blender

Este vorba despre un blender care se curăță singur. Un blender al corporatiștilor și leneșilor :).

Deoarece în spatele businesului este o firmă care livrează smoothiuri, acest blender va folosi un soi de capsulă care conține niște rețete implicite. Nu știu în ce măsură blenderul se va putea folosi fără acele capsule, dar este un produs “de urmărit”.

În prezent livrările cu smoothiuri se fac numai în San Francisco și prin vecinătăți.

Ideea este bună iar gândirea a plecat probabil de la faptul că smoothieul trebuie să ajungă la client cât mai proaspăt, chiar și în zilele extrem de călduroase.

Siteul producătorului vă poate oferi mai multe informații.

Pantelligent – tigaie inteligentă

gadget bucatarie - pantelligent tigaie smart

Tigaia inteligentă – sună foarte pompos. Nu e chiar așa, însă are o chestie esențială pentru anumite cărnuri mai pretențioase, controlul precis al temperaturii.

Tigaia vine la pachet împreună cu o aplicație căreia dacă-i spui ce urmează să gătești te învață cum să gătești, când trebuie să întorci preparatul pe cealaltă parte. Tot cu ajutorul aplicației, poți să urmărești temperatura în timp real.

Iată și viziunea mai exactă a producătorului.